Sâmbătă albă
Incepusem tot mai mult, speranta sa-mi sugrum,
Ca tine cautat-am… mult… ca un nebun…
Si fara sa te gasesc, viata tot fugea,
Pe drumul lat deschis, ochiul nu te gasea.
In larga disperare, ce tot ma afundam,
Aparuta-i vie… desi nu te vedeam…
Subtire si plapanda, saraca la glas,
Ma trageai d-acolo, incet… pas cu pas…
Si-n sambata cea sfanta, cand doar ne vorbeam,
Planetele mi-au sopit, ca sa ies pe geam.
Sa nu mai stau s-astept, ca poate eu te stric,
Maine poate nu e… asa ca am venit.
Ma poti numi nebun, caci de multe ori sunt,
Cand o simti acolo, nu-ti mai tre` avant,
Te duci fara s-astepti, caci secunda-i lunga,
Si cel mai repede te-omoara, o inima nebuna.
Noua ore-au fost , le-am savurat din plin,
Totul a fost perfect, de-asta am vrut sa vin.
Luminile cadeau usor, pe chipu-ti copilaros,
Stateam, nici nu clipeam… zambeai mult prea frumos.
Dar timpul a sosit, trebuia sa plec usor,
Brasovul se trezea, incet incetisor…
Nebunia-i buna, cat timp ai o limita,
Stim amandoi asta, a venit trista clipa.
Si pana sa vina nota, speram ca sa imi furi,
Un sarut dulce si fin, dorit de-atatea guri.
Si pana acum nu ai facut-o, m-ai citit din plin,
Nu mi-ai tradat asteptarile ci m-ai suprins subtil.
Da… nu credeam ca o sa am, fluturii de care toti povestesc,
Inainte erau dar falsi, acum m-au inconjurat si ma privesc,
Ma mangaie si ma razgaie, ma opresc surprins,
Ei se tot joaca si se infructa din plin din mine, e cum
ne-am promis…
Ma simti si te simt la orice pas, parca in ambitie,
Noi o numim altfel, ei o numesc telepatie.
Privim inainte, nu fortam momentul,
Totul vine de la sine… vine si e destul.
