privește cerul...

privește cerul...

prins în liane de societate modernă,

caut ceva pur să mă sugă de venă.

e multă viaț-acolo, multă și apasă,

că negrul ce-a pătat, nu mai vrea să iasă.

aș vrea ca să privesc, liber sus spre cer,

sa stau doar trei minute, fără să mai zbier...

să mă prind-o rază, fix de guler sus,

să mă umple mutul, până la apus.

și am facut cum ai zis, am privit cerul,

am încercat din răsputeri, să-mi recapăt îngerul.

dar e trist și încătușat de secole,

nu e apt să mai producă zâmbete...

nu mai știm să ascultăm cum crește iarba,

că în fiecare dimineață sună prea devrem-alarma.

nu putem să privim cerul să ne liniștească,

că prețuim tot... după ce puțin pleacă.

în clipe de repaos, rare și târzii,

pui mâinile-n fălci și cazi în amintiri...

cum era dacă era... și trist că nu a fost,

apar numai regrete și răni ce nu se cos.

mă fixez într-un nor, ochi lungiți spre cer,

vrea ca să mă mângâie dar eu îl tot întreb....

de lume și păcat, animale-n oameni,

cum de s-a ajuns așa... și cât mai este oare...

de...

de...

de o să pic ș-o să mă vezi,

o să te-apleci să mă dezlegi?

căci la mâini am lanțuri vechi și grele,

pe cât de mare este zala, la fel păctele și ele.

de o sa fii nu lângă mine,

de timp și viață fără tine,

o să mă simți d-acolo oare,

c-aș vrea aici să fii... și cât de tare?

de e apus fugit p-aici din rai,

sau răsărit ce-o dată-n viață ai,

o să te uiți și tu la el plângândă,

cum raza soarelui mă udă ?

de fac greșeli fără să vreau,

de uit pe unde și cât stau,

de las miros de viață lungă peste voce,

de uit că ți-am promis poveste,

de stau și te privesc cum dormi în noapte,

de stau sa-ți număr visurile toate,

de o să umbresc iubirea-ți din prostie,

de nu te-alint din modestie,

de o să-ți spun că-mi pare rau prea des,

o să ma ierti știind cât te iubesc?

de o să aflii că e negru mult ș-adânc,

sub parul creț ce-mi stă pe tâmp,

o să mai stai puțin în loc,

ca să-mblânzești pustiul foc ?

pulsul uitat

pulsul uitat

alternând spre poli și fără amănunt,

parcă ne știm d-o viață și doar ieri nu ne-am vazut.

priviri sfioase și gesturi te trădează,

mintea vrea s-adoarmă dar inima ți-e trează.

două idei ca una dar momente diferite,

tangouri în doi...de timpuri despărțite.

se alintau și se zbăteau, pe mut de sărbatoare,

unul era pierdut, altul inimă mare.

pe dinăuntru pulsul, se simțea voinic,

toată viața fusese silit, să tac-acolo mic.

și a rupt lanțul tot, a luat-o de nebun,

tu-l întrebai "de ce", ea nu știa "cum ?".

nu-ți place deloc asta, să nu ai control,

silit sa zâmbești sincer, uiți ca să fii gol.

caldură dă prin ochi, îndemnuri îți aruncă,

te-a lovit prea tare... și e așa micuță...

ai vrea să poți să fugi, de ea tot mai departe,

dar te ține-n loc, călău venit în noapte.

e răul ce te mângâie, biciul ce te-alintă,

ispită-n chip de înger, cu păr lung ca de zână.

la-nceput mai greu, pân-ai renunțat,

a zâmbit prea pur... și i te-ai lăsat.

acum ești gol și blând, cum de sus te-a dat,

fix in pol opus... pol demult uitat.

Cu ce greșesc ?

Cu ce greșesc ?

Niște foi și un pix albastru căpătat,

Sunt singurele arme ce m-ajută acum să scap.

E haos în idei și ceață în decizii,

D-asta plec la munte ca să simt briza mării.

Cu ce greșesc dacă mereu vreau să fac bine

Iar caracterul ce-l adopt creează dependență de mine ?

Și din una dau în alta mai mereu,

Că plec cu gandul să fac bine dar tre` să mă abat pe traseu...

Cu ce am greșit in viața de dinurmă tot mă-ntreb,

Că acum orice fac tot stau pe loc... deși mereu alerg.

Cât rău și câtă suferință am putut atunci să provoc,

Că vreau sa las mereu trecutul în spate, dar tot acolo mă-ntorc.

De ce sunt pedepsit să văd detaliul în tot,

Și ies din clipă ca să vad ansamblul prin rece ochi ?

De ce nu prea mă mai mișcă nimic ce p-aici cuvântă

Și doar cu animalele sau natura mă mai simt în siguranță ?

Cu ce greșesc că aștept moment potrivit să mă așez,

Apoi totul devine greoi, urât, nepotrivit și defect ?

Unde nu văd eu veriga slabă la mine-n algoritm,

Când prefer să fiu om și ies din zona de comfort modern ?

Cred că defapt greșit e timpul în care m-am nascut,

Că până acum toate au involuat și mă regasesc numai în trecut.

În vremi cu haiduci, prinți și oameni demni de respect,

Iar voi oricât și oricui greșiți, nu sunt eu cel ce la final judec...