 |
| O fantoma |
O fantoma
O fantoma... asa ma simt uneori,
Ciudat sa simti asta netrebuind sa mori,
Si da, stiu ca multi nu vor intelege,
Nici nu incerc asta... nu trebuie.
Am fost intrebat de ce scriu,
De ce iubesc sa fiu,
De ce ma las asa usor descoperit in poezii,
De ce toti au acces la ce nu ar trebuii...
Scriu sa ma descarc, sa ma relaxez,
Cand sunt nervos sau plictisit imi place sa creez,
Si nu... nu ma dezbrac in fata tuturor,
E nevoie de IQ sa intelegi rostul versurilor.
O data imi placea sa fiu un prezent absent,
Sa fac lucruri usoare pentru mine dar pentru ei ceva important,
Nu vroiam laude pentru nimic, sa nu fiu recunoscut,
Sa fiu o fantoma pentru cineva pierdut.
Acum am dat totul fara sa-mi dau seama,
Laude gramada dar nu de la cine trebuia,
Actiuni imposibil de conceput pentru mine,
Le fac fara sa vreau dar nu sunt simtite.
Iulizii desarte,
Asteptari aproape moarte,
Ganduri alungate,
Intr-un final... inima cum batea nu mai bate.
Si viata trece, e scurta...
Incepe sa te bantuie gandul ca uita,
Din bantuit ajungi sa bantui,
Iti bati capul degeaba, fantoma ai devenit chiar tu.
Acum am devenit ce vroiam dar sunt nemultumit,
Acelasi cacat cu care continuu ma mint,
Nimic nu ma multumeste, mereu vreau altceva,
Dupa ce-l primesc, nu ma multumeste senzatia.
Imi dadusem seama de ceva timp,
Mai mult insa mi-a luat sa nu ma mai mint,
Sa accept ce am devenit,
Sa nu ma mai intreb daca asta merit.
Nu conteaza cum s-a intamplat, nu conteaza de ce,
Conteaza sa vezi cursul si sa descoperi sansele,
Ce trebuie facut si ce nu...
Fantoma vei ramane, fii sigur !
Dar... incepe sa-mi placa,
Intrat in joc incep sa prind joaca,
Ca de obicei, fara sa trisez descopar trucuri,
Mie imi place sa ma joc.. poate prea mult.
Dar mai important e ca in niciun joc nu prea am pierdut...
