veşnic de uscată
Prins in padurea vesnic de uscata,
tacut stau si privesc,
In nunta de uscata ceata,
doi c-aproape se iubesc.
Fuge parca de-o viata,
s-o aprinda parca-ar vrea,
Sau parca nu acum,
ca parca s-ar satura.
Sa-i fure un sarut,
nevoia lui primara,
Dar odata el avut,
ea sa nu dispara.
Obosit de-atata fuga,
se omora mai ca singur,
Aproape ca cedeaza
uscat de-atatea ziduri.
Dar coincidenta face
la timp ca sa s-opreasca,
La un pas era aproape
sarutul sa-i sfarseasca...
Ca totul e relativ
si sigur de nesigur,
Sa crezi nu fii naiv,
Ca ai sa vezi vreun mugur...
Ei ii place iubirea
dar in fuga s-o traiasca,
El daca ii prinde umbra,
sa nu se plictiseasca...
Prins in padurea asta,
vesnic de uscata,
Ma-ntreb daca am s-o vad,
inmugurind vreodata...
