Cu ce greșesc ?

Cu ce greșesc ?

Niște foi și un pix albastru căpătat,

Sunt singurele arme ce m-ajută acum să scap.

E haos în idei și ceață în decizii,

D-asta plec la munte ca să simt briza mării.

Cu ce greșesc dacă mereu vreau să fac bine

Iar caracterul ce-l adopt creează dependență de mine ?

Și din una dau în alta mai mereu,

Că plec cu gandul să fac bine dar tre` să mă abat pe traseu...

Cu ce am greșit in viața de dinurmă tot mă-ntreb,

Că acum orice fac tot stau pe loc... deși mereu alerg.

Cât rău și câtă suferință am putut atunci să provoc,

Că vreau sa las mereu trecutul în spate, dar tot acolo mă-ntorc.

De ce sunt pedepsit să văd detaliul în tot,

Și ies din clipă ca să vad ansamblul prin rece ochi ?

De ce nu prea mă mai mișcă nimic ce p-aici cuvântă

Și doar cu animalele sau natura mă mai simt în siguranță ?

Cu ce greșesc că aștept moment potrivit să mă așez,

Apoi totul devine greoi, urât, nepotrivit și defect ?

Unde nu văd eu veriga slabă la mine-n algoritm,

Când prefer să fiu om și ies din zona de comfort modern ?

Cred că defapt greșit e timpul în care m-am nascut,

Că până acum toate au involuat și mă regasesc numai în trecut.

În vremi cu haiduci, prinți și oameni demni de respect,

Iar voi oricât și oricui greșiți, nu sunt eu cel ce la final judec...

Pentru proști ca mine !

Pentru proști ca mine !

Asta-i pentru proști ca noi, puțini dar înc-aici,

Care-n loc de aur pe ei, poartă cicatrici,

E pentru cine trăiește azi ca s-apuce mâine,

Și cei ce stau prea drepți, pentru prietenii puține.

E pentru cei ce încă sunt bărbați în casă,

Cei ce știu doar o dată să iubească-n viață,

Barbați, Femei cu maniere și bun simț,

Cei ce nu le fac, cu intenție de flirt !

E pentru cei ce stau la cozi și nu se bagă-n față,

Cei ce trag din greu, ca să duc-acasă.

Pentru cei ce în loc să urle, preferă să tacă,

Ei cei prea deștepți, cu proștii să se bată.

Scriu aici pentru copii bătrâni, aștia proști ca mine,

Oameni ce nu dau prioritate la mașini mai bune,

Cei ce au dat cu pumnul când a fost nevoie,

Au știut când să plece capul... și când să te mângâie.

Versuri pentru proști reci la suprafață... dar inima mare,

Cei care nu ucid natura sau dau vina p-animale.

Oameni ce mai fac o faptă bună unui necunoscut,

Cei ce-ntind o mână, fără gând urât.

În special e pentru tine dacă te regăsești printre randuri,

Dacă simți că pe Pământ mai sunt prea puține să te bucuri,

Pentru cei ce știu nu decât cu ochiul să vadă bine,

Toți ce simt că după tot ce am zis încă rimează cu mine.

Ultima e pentru proștii pomeniți mai sus,

Aș scrie ceva de suflet dar sunt prea multe de spus.

Știți ce vreau să zic, fără să pun pe vers,

D-aia-nchei așa : “ Va sincer mulțumesc !” .