erai să scapi,
După lungi și scurte replici cu locații,
Am reușit să dăm de noi printre toți alții.
Aceeași față de copil, cu zâmbet larg pe ochi,
Eu alandala printre pietre, umblam ca fără scop.
Trecură iar secunde multe, treceau cu orele,
Ți-am indulcit cu mici gogoși, aproape toate vorbele.
Un vânt timid, te face mică, așa cum ești la rădăcini,
Era să scapi în adiere, de nu te luam de mâini.
Trecu o zi, e doișpe ceasul iară,
Era să scapi din nou și somnul să dispară.
Nu am putut să mă mai abțin, parfumu-ți mă cerea,
Ți-am mângâiat ochii obosiți, ți-am sărutat fața.
