Renegatul
Cand simti ca o iei razna
si ai vrea sa fugi departe,
Incearca sa arunci lama
si sa te pierzi in noapte.
Sunt multi ce au nevoie
dar nu mai stiu sa ceara,
Destui ce-a lor inima ii chinuie
dar tac si nu mai zbiara.
Tu insa poti ca ai privirea clara,
retina linistita si inima amara,
De ce te-ai oprit din datoria ta cea sacra,
cand poti sa ajuti iar ei sa taca ?
In numele dreptatii si al bunului simt
sa iti reie dar te rog drumul,
Caci tu nu e nevoie sa minti,
si nici sa simti parfumul.
Vechiul renegat ce-si acceptase soarta,
sa pleci din nou in noapte,
Tu, ce nimeni nu-ti vede fata,
sa nu te mai abati de-a ta cale.
Ca alta menire n-ai,
si rar te ciupesc alte nevoi,
Daca zile tot ti-e dat sa ai,
tu fa-le nopti `napoi.
Sa simti din nou in sange,
cum ai salvat un suflet,
Sa fugi pan` a te vede,
nevoia de-ti adapa.
Caci tu nu vrei laude,
esti prea negru de viata,
Salvatul ti-e salvare,
din el ti-ai facut apa.
Sa te pierzi in noapte,
sa le citesti gandul,
Ca de uitat sa uite,
ca nu le-a venit randul.
Cu asta mereu ai resuit sa faci,
sa schimbi negrul in alb,
Cu salvarea ta ai inviat morti,
Te rog inca s-o faci !
