Vroiam sa nu mai scriu ...
Vroiam sa orbesc mut, sa nu mai scriu,
Sa nu mai pictez minti in ceas de gand tarziu,
Sa tac si sa raman din nou vechi cuvant pe limbi,
Ca tot ce misca-n jur defapt, e mort si suferind.
Prea obosit de aceleasi inceputuri,
Prea tavalit sa vreau sa ma mai scutur,
Prea treaz pentru lumea asta oarba,
Prea sictirit mi-e pulsul, sa vrea ca sa mai bata.
Dar foaia mi-e prea draga si vesnic ea m-ajuta,
Stie sa-mi vorbeasca cand restu-i in deruta.
La fel si creionul, curge lin pe vers,
Dans incet in doi, m-opreste calm din mers.
O lumea doar a mea unde nu fug dupa control,
Jocuri de cuvinte ca parteneri in zbor,
Simbolic prin adn, ma-nteleg putini,
Totul e perfect, asa cum mereu tind.
Degeaba vreau si le arunc departe,
Doar ele ma cunosc si m-ating in toate.
Stiu cand vreau sa taca si cand sa imi vorbeasca,
Cand sa ma lase singur si cand sa ma rapeasca.
Asa ca nu mai tac, m-apuc sa scriu din nou,
Scuze pentru absenta, sunteti al meu ecou.
Uitasem cine sunt, ca-mi place vinul sec,
Celor ce m-ati facut sa scriu din nou, va sincer multumesc !
