luni, 17 februarie 2014

nu-mi da Soarele

nu-mi da Soarele


nu accept sfaturi sau vreo vorbă dacă nu-i bună,
ce dacă tu-mi dai Soarele când eu vreau să stau pe Lună?
și spui că încerci, că depui mult efort,
vrei să m-ajuți să zbor când eu prefer să-not...

sfaturi și idei se contrazic până să fie spuse,
dorinț-ascunsă de schimbări și stări deloc promise.
aceeași poveste cu actrița schimbată la pauza,
prea multe îneputuri te dau spre menopauză.

și lumea la fel, se-nghesuie la sfaturi,
că o sa fie altfel, că o sa-ți stea alături.
învață s-asculți și să rumegi mult până deschizi gura,
ca să mă-nțelegi, întâi alungă-mi ura.

în fața faptului concret, majoritatea-s mici,
că au trăit frumos, n-au în ochi cicatrici.
e logic să fi prea rar înțeles de oameni,
nu-ți simt trăirea, te cred comun ca ei, că suferi.

nu e suferință, bate-n dezamăgire,
când primul strop de lumina pâlpaie-n sclipire,
cand de prea mult timp aceeași poveste falsă,
cum că vine timpul și o să dai d-aleasă.

aștepți de prea mult și-necepe să nu-ți mai pese,
când o retrăiești la infinit, doar că alte fețe.
d-aici vine motivul ce întristează pe mulți,
că vreau doar cu natura, singur printre munți.