O frunză tot cade
O frunză tot cade,
M-apleacă și fuge,
Imagini devin ude
De vânt ce le-aduce...
Octombrie e iar,
An ce-a trecut,
Îmbelșugat cu amar,
Amintiri a crescut.
O frunză tot cade,
Iar mă aplec,
Stă s-o ating,
... și pleacă defect.
Apă tot e, apă o sa fie,
Trebuie s-o prind, să-mi rămână mie...
Nimeni nu vede dar ploaia tot vine,
O frunză tot cade, tot nu stă la mine...
La mine îi e casa,
Cald printre decor,
Ea nu știe asta,
Pleacă-n lumea lor...
Și știu că în final,
De sub picuri va vorbi,
Cu un fals vulgar,
Va plânge, va zâmbi...
O frunză tot cade
Dar e prea târziu,
Afară-s bălți colțoase,
La mine cald de pustiu...
O frunză tot cade,
Asta-i ultima,
Stau lânga foc,
Eu si foaia mea.
