nopți pierdute .
și-n zori de noapte solitar, leneș mă aprind,
același gol pe dinăuntru, ș-un decor pătat de timp.
un gol ce mandru a stat si stă la coadă,
să manance tot... să moară...
la fel e și aici prin pat, gonit mai mereu sunt,
salteaua s-a plictisit de mine, perna mă-ndeamnă să fug.
și zău că n-aș mai sta, aș lua-o la galop,
dar nu am unde să mă duc, n-am nici de unde să mă-ntorc....
și nu-nțeleg de ce, că rar eu dorm pe perne,
poate le e dor de ea, de parfum și piele.
de sunete de buze, vocale spuse-n șoaptă,
de păr fin, lung și drept, de numele ei de fată.
un nume schimbător păstrând aceeași față,
detalii d-amănunt, cu rădăcini de viață.
incerc și chiar închid, ochi de cicatrici,
dar am vazut prea multe, să pot s-adorm voit.
degeaba tot forțez, știu ca nu merge-așa,
pot că să dorm puțin, doar în brațe la ea.
să-mi amuțesc trecutul tot, în poala ei curată,
și dulce ea să culce, privirea-nveninată.
dar timpul e hapsân, nu uită niciodată,
că l-am prostit să văd, cât în trei vieți o dată.
și-și ia ce am furat, când mi-e lumea mai dragă,
cum reușesc ceva, el vine de dezleagă...
