lacrimi în artere
în glumă se spun multe adevăruri,
la fel cum din joacă pornesc prea multe certuri.
prea multe se-ntâmplă din grabă și prostie,
este o eră a vitezei unde prezentu-i mâine.
și se spun chestii grave pe gură, doar să sune bine,
în loc să fie mai întâi gândite, spuse-n forme fine.
cad lacrimi de final, rod de nervi de glumă,
se-nfig adânc acolo, ace-n inimă.
se face abuz de suflet curat și bun,
prin gesturi de laș și manipulare-n jur.
sunt jivine ce te-ngroapă doar pentru aplauze,
și prieteni falși ce te vor prieten din diverse cauze.
că d-aia a devenit aproape imposibil,
să vrei să rămâi la suflet bun și să alini inimi.
nu mai e nimic drept, onoarea este mit,
se prețuiește doar prostia, decența s-a murit.
și suflete pure, rămân în final fără glas,
că ș-așa suntem p-aici, prea puțini rămași,
născuți în sânge cu dorință umilă de mai bine,
suntem luați în râs și bătaie de joc de lume.
vă recunosc pe stradă, d-aproape sau în depărtări,
că ochii vă sunt calmi dar plini de vânătăi.
v-au bătut pe cornee, prea multe ce-ați văzut,
cu lacrimi în artere, vă plângeți oful mut.
dar universul d-asta incă există, mereu are grijă de echilibru,
nu ne abatem tocmai d-asta, o să ne vină și nouă timpul.
ce dai, întotdeauna în final fix la fel o să primești,
stați fără griji ai mei, e mersul omenesc.
