aminte

aminte

De ce tre` s-o loveşti
ca s-aduci aminte ?
De ce te obligi sa uiţi
când ca pedeapsă-ţi vine ?

Doar când greşeşti iţi vine-aminte,
iertare ceri şi te caieşti,
De ce nu te-ai gandit `nainte,
iertare ca să nu primeşti ?

Ce naţie urâtă suntem toţi,
aş vrea eu, să cred că nu,
Dar nu pot, sunteţi prea mulţi,
mă pierd şi apoi urlu...

Deci mă rog în scris, mă rog în minte..
dacă vreunul poate,
A-şi aduce-aminte,
înainte de a face, mintea să-i cuvînte !

Să nu mai curgă lacrimi,
de necaz şi întristare,
E greu a-ţi aminte,
când sângele-n sus sare.

Dar dacă reuşeşti,
să te poţi abţine,
Lacrimi o să primeşti
dar de fericire.

De ce tre` s-o loveşti
ca s-aduci aminte,
Că acolo tu pus-ai,
fără a lua aminte...

Visează-mă .

Visează-mă .

Deşi n-a fost dar a sunat,
sau poate-a fost poruncă,
Capul pe pernă l-am culcat,
cuprins de a ta rugă.

Depărtarea-i mare, ş-ascuţită mai mereu,
înnoadă sau dezleagă,
Nu am stat treaz, n-sm fost nici zmeu
dar te-am... că îmi eşti dragă !

Cu un cuvânt mai crătimat,
ai umplut o goală noapte,
Te-am visat, te-am ascultat,
într-un târziu în noapte.

C-un ochi între-deschis zăream,
frumos contur de coapse,
Părul creţ ţi-l pieptănam,
din pat... dar de departe...

Stăteai in faţă, la oglindă,
una mare cum îţi place,
Peste umăr, privirea dură,
aceeaşi care-mi place.

Uşor nu te puteai abţine,
dulce îmi zâmbeai,
Ca atunci, in chemarea cea târzie,
să vin tu tot sperai...

Ş-un cuvânt n-a scos niciunul,
dar ai venit aproape,
Un cuvânt nu a stricat momentul,
atunci târziu in noapte...

Căci din priviri ne înţelegem,
deşi noi tot fugim,
Nimeni nu ne poate înţelege,
noi doar ne zâmbim.

Nu stiu de este sau nu bine,
noi să ne oprim,
Să nu mai alergăm
şi să ne iubim...