sentiment

sentiment

nu mă încadrez la fluturi în stomac,
nu am simțit până acum ceva de la Cupidon din arc,
dar știu că există ceea ce voi numiți iubire,
o stare de extaz când jumatea-i lângă tine.

matematica a fost și o să rămână grea,
văd asta când la o lună iar vă schimbați jumătatea,
sau cand nu știți că sentimentul ce-l numiți iubire,
e un fel de număr prim, se împarte doar cu ea și cu tine.

și mi-e jenă s-arunc un amărât de "te iubesc",
când ce-agită venele e trecut cu mult peste,
două cuvinte ce însemnau odata apogeu,
acum sunt doar doua cuvinte ce te bagă în clișeu.

se spun așa de ușor pe gură când le vine timpul,
cu scop ascuns sau din obligație pur și simplu,
știu că pot mai mult că doar d-asta sunt eu,
d-asta "te iubesc" pălește cand iți zâmbesc... și știi cât zâmbesc de greu.

când e ceva puternic se vede prin ochi,
se citește-n gesturi simple, știute doar de doi,
sentimentul suprem ce curbează colțuri,
și a ta voce la ureche ce calmează timpuri.   

lacrimi în artere

lacrimi în artere

în glumă se spun multe adevăruri,

la fel cum din joacă pornesc prea multe certuri.

prea multe se-ntâmplă din grabă și prostie,

este o eră a vitezei unde prezentu-i mâine.

și se spun chestii grave pe gură, doar să sune bine,

în loc să fie mai întâi gândite, spuse-n forme fine.

cad lacrimi de final, rod de nervi de glumă,

se-nfig adânc acolo, ace-n inimă.

se face abuz de suflet curat și bun,

prin gesturi de laș și manipulare-n jur.

sunt jivine ce te-ngroapă doar pentru aplauze,

și prieteni falși ce te vor prieten din diverse cauze.

că d-aia a devenit aproape imposibil,

să vrei să rămâi la suflet bun și să alini inimi.

nu mai e nimic drept, onoarea este mit,

se prețuiește doar prostia, decența s-a murit.

și suflete pure, rămân în final fără glas, 

că ș-așa suntem p-aici, prea puțini rămași,

născuți în sânge cu dorință umilă de mai bine,

suntem luați în râs și bătaie de joc de lume.

vă recunosc pe stradă, d-aproape sau în depărtări,

că ochii vă sunt calmi dar plini de vânătăi.

v-au bătut pe cornee, prea multe ce-ați văzut,

cu lacrimi în artere, vă plângeți oful mut.

dar universul d-asta incă există, mereu are grijă de echilibru,

nu ne abatem tocmai d-asta, o să ne vină și nouă timpul.

ce dai, întotdeauna în final fix la fel o să primești,

stați fără griji ai mei, e mersul omenesc. 

ritm imbrățișat

ritm imbrățișat

cuvinte s-aleargă si lumina-i plecată,

cu aer timid, puțin peste apus,

am facut pace cu mine, prin buza ta de sus,

o recunoaște și pulsu-n decadă...

parcă suntem departe de orice-i în jur,

timpul l-am înghețat, e sloi,

cu ochiu-n ochi și atingeri de doi,

ne distanțăm în zgomot și fior.

căldură în silabe spuse roșind,

în întuneric total îți desenezi gândul,

buze arzând ți-ascund nu doar cuvântul,

părul lung mă îndeamnă, mă prind și te prind.

liniște de decembrie, decor nebăgat în seamă,

și-n noi dorințe îmbracă îndrăznețe idei,

că dacă se dezgheață și nu mai e sloi,

tot mai sunt secunde... și ele ne-ndeamnă.

un ritm îmbrățișat aplaudat în surdină,

festival neanunțat pe gură dinainte,

hotărât de porniri și freamături succinte,

a fost o primă dată, ce-n cap o să rămână..

timpul trece prea repede când ești cu cine trebuie,

avem leacul la purtător și dorință multă,

s-o-nghețăm din nou când clipa vrea să fugă,

imortalizăm peisajul... să o ținem vie.

privește cerul...

privește cerul...

prins în liane de societate modernă,

caut ceva pur să mă sugă de venă.

e multă viaț-acolo, multă și apasă,

că negrul ce-a pătat, nu mai vrea să iasă.

aș vrea ca să privesc, liber sus spre cer,

sa stau doar trei minute, fără să mai zbier...

să mă prind-o rază, fix de guler sus,

să mă umple mutul, până la apus.

și am facut cum ai zis, am privit cerul,

am încercat din răsputeri, să-mi recapăt îngerul.

dar e trist și încătușat de secole,

nu e apt să mai producă zâmbete...

nu mai știm să ascultăm cum crește iarba,

că în fiecare dimineață sună prea devrem-alarma.

nu putem să privim cerul să ne liniștească,

că prețuim tot... după ce puțin pleacă.

în clipe de repaos, rare și târzii,

pui mâinile-n fălci și cazi în amintiri...

cum era dacă era... și trist că nu a fost,

apar numai regrete și răni ce nu se cos.

mă fixez într-un nor, ochi lungiți spre cer,

vrea ca să mă mângâie dar eu îl tot întreb....

de lume și păcat, animale-n oameni,

cum de s-a ajuns așa... și cât mai este oare...