Sâmbătă albă

Sâmbătă albă

Incepusem tot mai mult, speranta sa-mi sugrum,

Ca tine cautat-am… mult… ca un nebun…

Si fara sa te gasesc, viata tot fugea,

Pe drumul lat deschis, ochiul nu te gasea.

In larga disperare, ce tot ma afundam,

Aparuta-i vie… desi nu te vedeam…

Subtire si plapanda, saraca la glas,

Ma trageai d-acolo, incet… pas cu pas…

Si-n sambata cea sfanta, cand doar ne vorbeam,

Planetele mi-au sopit, ca sa ies pe geam.

Sa nu mai stau s-astept, ca poate eu te stric,

Maine poate nu e… asa ca am venit.

Ma poti numi nebun, caci de multe ori sunt,

Cand o simti acolo, nu-ti mai tre` avant,

Te duci fara s-astepti, caci secunda-i lunga,

Si cel mai repede te-omoara, o inima nebuna.

Noua ore-au fost , le-am savurat din plin,

Totul a fost perfect, de-asta am vrut sa vin.

Luminile cadeau usor, pe chipu-ti copilaros,

Stateam, nici nu clipeam… zambeai mult prea frumos.

Dar timpul a sosit, trebuia sa plec usor,

Brasovul se trezea, incet incetisor…

Nebunia-i buna, cat timp ai o limita,

Stim amandoi asta, a venit trista clipa.

Si pana sa vina nota, speram ca sa imi furi,

Un sarut dulce si fin, dorit de-atatea guri.

Si pana acum nu ai facut-o, m-ai citit din plin,

Nu mi-ai tradat asteptarile ci m-ai suprins subtil.

Da… nu credeam ca o sa am, fluturii de care toti povestesc,

Inainte erau dar falsi, acum m-au inconjurat si ma privesc,

Ma mangaie si ma razgaie, ma opresc surprins,

Ei se tot joaca si se infructa din plin din mine, e cum ne-am promis…   

Ma simti si te simt la orice pas, parca in ambitie,

Noi o numim altfel, ei o numesc telepatie.

Privim inainte, nu fortam momentul, 

Totul vine de la sine… vine si e destul.