Ochi ce trist zâmbesc

Ochi ce trist zâmbesc

Îi văd, îi și aud, mi-e greu să îi privesc,
D-alerg sau simplu stau, ochi ce trist zâmbesc.
Și țipă prin cornee, tare, căci e udă,
Irisul zâmbește, inima s-o ascundă...

În față de salt capul, prin mine ea privește,
Gândul îi e departe, la cel ce o urăște.
Ea i-a dat viața dar el a uitat,
A rămas cu ta-su, că era bogat...

Altul mai că plânge, ochi ce trist zâmbesc,
Trei ce-acas` l-așteaptă, trei ce îl iubesc.
Jumatea lui de suflet, e bolnavă grav,
Cei mici plâng mereu... și-l așteaptă-n geam...

Departe, fix în față, alți doi ochi săraci,
Sunt mari, frumoși și sinceri, păcat de corpu-i gras.
Merge cu ei în pământ, că asta-i societatea,
Prețuiește carnea si cam scuipă cartea...

Mai sunt câteva, perechi albe de ochi,
Ce ne tot blesteamă, ca suntem erori.
Că am ajuns prea jos și că nu ne pasă,
Că ei erau mai buni, când aveau vârsta noastră...

Și stânga, dreapta...în față, peste tot,
Sunt doar ochi ce trist, zâmbesc povestea lor.
În fiecare dimineață, asta mi-e pedeapsa,
Vinovat ca pot citi, ce le ascunde fața...