pulsul uitat

pulsul uitat

alternând spre poli și fără amănunt,

parcă ne știm d-o viață și doar ieri nu ne-am vazut.

priviri sfioase și gesturi te trădează,

mintea vrea s-adoarmă dar inima ți-e trează.

două idei ca una dar momente diferite,

tangouri în doi...de timpuri despărțite.

se alintau și se zbăteau, pe mut de sărbatoare,

unul era pierdut, altul inimă mare.

pe dinăuntru pulsul, se simțea voinic,

toată viața fusese silit, să tac-acolo mic.

și a rupt lanțul tot, a luat-o de nebun,

tu-l întrebai "de ce", ea nu știa "cum ?".

nu-ți place deloc asta, să nu ai control,

silit sa zâmbești sincer, uiți ca să fii gol.

caldură dă prin ochi, îndemnuri îți aruncă,

te-a lovit prea tare... și e așa micuță...

ai vrea să poți să fugi, de ea tot mai departe,

dar te ține-n loc, călău venit în noapte.

e răul ce te mângâie, biciul ce te-alintă,

ispită-n chip de înger, cu păr lung ca de zână.

la-nceput mai greu, pân-ai renunțat,

a zâmbit prea pur... și i te-ai lăsat.

acum ești gol și blând, cum de sus te-a dat,

fix in pol opus... pol demult uitat.