Primavara

Primavara

zapada e timida in colti de primavara,

aproape de solistiu, incepe sa dispara.

bradutul costumat, acum se strange singur,

se dezbraca-ncet, si-n padure-si muta cuibul.

suflete de oameni, legate d-efemer,

triste-s parca toate, ca azi nu mai e ieri.

parerile de rau, ar vrea ca sa reziste

dar viata prinde tot, nu pot ca sa persiste.

iarba-ntinereste, ca sa vesteasca pasul,

copacii infloresc, ca sa primeasca nasul.

e sarbatoare mare, peste tot in jur,

nunta in natura, ospat de bun augur.

vestiti pentru promptitudine, ei s-arata primii,

neam de ghiocei, duc bucurii la inimi.

in ordine batrana dar nu ca si nevoi,

incep sa se trezeasca neamuri vechi si noi.

lautari goniti de alb, se vad la rasarit,

a plecat nebuna si se intorc grabit.

apa iarasi rade, nu mai sta rece, suparata,

prieten ii e soarele, nu mai sta incordata.

vantul e iarasi bland, i-a trecut necazul,

primise o gluma proasta si n-a intors obrazul.

acum uitati de toate, ca doar e sarbatoare,

petreceti cu toti, cat sunteti in stare...