Cu zambetu-ti rusinos si cald,
Imbratisat cu drag de fulgii care-ntruna cad,
M-ai furat din al meu drum,
M-ai facut sa nu mai vreau sa fug.
Ochii tai frumosi de mari,
Imi tin de frig in acest an...
Cand deschizi gura alungi frigul,
Cand ma privesti, imi rupi sigiliul.
Ma simt calm si ciudat de bine,
Puternic dar vreau firav cu tine,
Obisnuiam sa fiu negru intruna,
Nici iarna nu ma mai albea...
Dar fara sa vreau te-am descoperit,
Si iarna ta m-a cucerit,
Cu o alba serenada m-ai cutremurat,
Fara a sti, pe mine m-ai salvat...
Fulgi albi ma plesnesc cu rautate,
Troiene ma prind si ma trag in spate,
M-am lasat prada albetei tale,
Stau pe loc si te privesc, nu mai privesc in zare...
Dar tu fugi, te apropii, iarasi fugi...
Ma umpli de alb apoi in dungi,
Imi dai o mangaiere si nfugi grabita,
Ti-e frica sa mi te faci iubita ?
Am incercat sa tac pe a ta serenada,
Am vorbit cu fulgii, m-am inecat in iarna,
M-am lasat rapus de al tau crivat,
Sa te tin pe loc am vrut ca sa invat...
Si jocul asta ciudat pare-mi-se,
Ca iarna esti de alba in amuzanta rautate-ti,
Cum ma imbufnez copilareste si vreau sa renunt,
Te-apropii din nou, alb imi zambesti si ma faci sa uit...
O iarna la care nu ma asteptam,
Simt ca traiesc din nou, vreau sa ma uit pe geam,
Sa te vad cum alba serenada s-o continui vii,
Ma rog sa fie iarna... pana voi muri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu