Tot mai sigur

Tot mai sigur

Nici nu ai idee cât de frumoasă eşti,
Cum mereu când mi-eşti departe, închid ochii să-mi zambeşti...
Nu ştiu să fac complimente şi am cam uitat cum să mă exteriorizez,
Dar ai idee cât de mult m-ajută îmbrăţişarea ta să mă calmez ?

Ştiu că degeaba e înăuntru sau în ochi dacă nu vine şi pe gură,
La fel cum şi tu ai ştiut să gaseşti iubirea ascunsă printr-atât de multă ură...
Viaţa mă face să uit să-ti spun în fiecare zi cât de drăguţă eşti,
Totuşi, ai idee cât din inimă m-ai convins să te las să primeşti ?

Toate defectele tale mă fac sa te-ndrăgesc mai mult,
Asta-mi limpezeşte multe-n cap ş-aproape mi-e d-ajuns...
Nu am căutat niciodată femeia perfectă, ştiu că nu există,
Eşti echilibrul meu ciudat... liniştea demult fugită .


Când mă uit în jur... şi văd feţe, mii,
Doar cu tine tot mai sigur sunt, că vreau amintiri...

caldura de mai .

caldura de mai .

Asa a fost viata si prea curand nu cred ca se va schimba,
C-o mana bland intinsa-mi da… la spate 5 ascunse sa-mi ia.
Si din nou in cerc, in acelasi loc ajuns,
Cu gol ce spera dar va ramane vesnic neumplut.

De ce sa-ntalnesti oarecum un bine ce-ti face rau,
Apoi esti obligat sa renunti la tot ce indica pulsul tau?
Cat sa repeti inceputuri si ce scop sa aiba toate,
Cand e frumos putin si prea mult cu ganduri risipite… sparte ?

Cu parfum ce parea sa deschida pori si sa astupe gauri,
Simturi cu tente inalte… poteci printre ecouri.
Marimi ce se potriveau si discutii nu pe gura,
Asentiment placut... in nopti de plina luna.

Stiu ca o sa fiu acolo undeva pierdut prin inima ta,
Loc ce o sa se arate numai cand il vei des cauta,
In clipe de slbiciune si dor voit indus,
Clipe ce au gustat caldura de mai si viitor nepatruns.

Acelasi nor pufos unde iti era asa de bine,
Teama-ti cel facea sa para fragil ca toate erau fine.
Acolo unde nu aveai nevoie de aripi sa zbori,
Nici de patura cand copu-ti era sloi.

Si da… nor cu multe goluri ce tinde a se reface,
Tornade cum spuneai… dar niciuna praf nu il poate face.
Desi aparte fata de restu, grav in ochi multi ca-s slabi,
E mult prea puternic ca tre` sa-i mentina pe cei d-aproape tari.
Si deocamdata nu pleaca nicaieri, mai sta putin in aer,
Dar timpu-i relativ… si maine poate fi ieri.

intuitie

intuitie

si uneori e mai bine daca nu pui suflet,

ca tot ce te putea lovi o sa te caute putred.

alegi sa simti fiori ca te ajuta sa fi om,

stiind ca totodata, alegi multe ce-nviitor dor.

si lumea d-aia se uita palid si nu prea te crede,

cand spui ca ai trecut prin multe si ochiul tot mai bine vede.

ca daca ceva incepe sa prinda sens si continuu se conserva,

e intuitia ce se hraneste si-ntareste din fiecare stinsa lacrima.

chestia aia ca gandul ce de nicaieri te fulgera deodata,

tremurul prin vene cand stii ca nu te-a mintit niciodata,

ideea ca mai bine ti-ar fi daca nu ai baga-o-n seama,

teama ca daca o-nseli acum n-o sa mai vina inc-odata...

si pana sa realizezi ca fidel a fost ascultata,

te trezesti in fapt fix cu ideea sugerata.

din nou esti trist dar fericit in acelasi timp,

ca ai fost deodata si inselat si neinselat fictiv.

poti sa-i spui cum vrei sau sa te minti,

sa alegi s-o crezi cand vine... sau s-o eviti.

sa alegi sa vrei sa simti din nou si s-o pui in umbra,

si la final sa-i cauti prezenta ca pentru fericire ai ales-o nula.

dor d-o zi

dor d-o zi

arici cu colturi de trecut ascutite,

ne-am intamplat cand toate-mi pareau statute...

o zi departe si te vad oriunde-ntorc privirea,

iar cand inchid ochii, imi invadezi gandirea.

dor de parfum de-mbratisari mute,

cu pulsuri salbatice iute imblanzite.

dor de soapte pe jumatate spuse,

priviri sacadate, preludiu pentru vise.

de gesturile-ti copilaresti ce-mi increteau surasul,

ochii ce-mi zambeau cand cautai raspunsul.

si cum zorile de zi le alungam pe rand,

ceva pe nume vineri, doi aveam in gand.

detalii ce fac simtul sa vibreze,

cand doar doi stiu sa le decodeze,

ciudati in ochii multora, deseori aroganti,

de ce ne-ar pasa, daca-n cap ei sunt saraci ?

hai ca alerg timpul, prea cam sta pe loc,

s-a lenevit deodata dar ii am ac de cojoc.

o sa fim din nou si atunci sa vezi fiori,

ce am scris mai sus, aprins de zece ori.

atemporal .

atemporal .

Am un singur Dumnezeu si credinta proprie,

Depasesc clisee dobandite si traditii popice.

Totodata imi place sa citesc si sa naufragiez des in istorie,

De preferat la greci… si-n mituri filosofice.

Impins de miros de soare si iz de cafea,

Imi cade-n mana o teorie scrisa de cand lumea.

Cum ca omul la inceput era defapt doi,

Cu doua fete, el si ea, patru picioare, patru maini .

In forma asta puteau infaptui orice ii ducea gandul,

Puteau zbura, sfia moartea si modela Pamantul.

Zeus simtind primejdie, l-a taiat in doua cat inca putea,

Blestemand pe fiecare, in colt de lume, sa-si caute jumatatea  

D-asta nu e loc de compromisuri si nici de graba,

Cand o sa dai de jumatate, nu vei avea nevoie de dovada.

Se simte in aer, se vede in ochi si adesea in mic detaliu,

Cum doi devin din nou unul si pot infaptui cu gandul.

Azi e ieri si maine-i azi… ca inca-s proptit in ample cugetari,

D-aia stiu ce vrei cand tu nu stii cum sa ceri.

Stam o ora si simtim ca a trecut saptamana,

Modelam timpul dupa cum ne vrea inima.

Nu exista “consumam prea prea repede frumosul”,

Cata vreme e infinit iar timpul e sclavul nostru.

O facem intens ca asta ne felul si asta e momentul,

O sa traim in viata asta cat n-am trait in restul.

cafea cu soare

cafea cu soare

minute facute ore si zori de rasarit,

discutii prelungite si frica de-nceput.

priviri pline de sens in lumina multa,

ochi in ochi de seara, coincidenta vruta.

si ce daca nu dorm, ce daca n-am dormit,

noaptea e prea scurta iar eu nu sunt timid.

asta e prim-aproape… prima ca si context,

nu o sa fie goala, o umplu eu de sens…

cu iris stang fac poze, retina focalizeaza bine,

memorie e destula… deci psihopat de tine.

ai zis ca le-arhivezi si ca o sa  tii tu cheia,

din nou am amutit… ca mi-ai furat idea.

una peste alta, timpul e atlet,

acum era parca seara…  s-acum alarma-i sef..

viata nu ne mai lasa, prin pat sa ne pitim,

haine obosite, cer iar sa le iubim.

inceput de intuneric, pe banca ne-a gasit,

acum cand soare vine, pe banca iar vorbim.

priveste dulce-n sus, cum soare pica-n cana,

zambeste putin lui… si mie ca mi-esti draga ! 

trezit-ai ochi uscat

trezit-ai ochi uscat

iar alandala, hoinarind pe valuri,

privesc in juru-mi... tot nimic pe maluri.

liniste deplina in vene prea stridente,

inima vecina cu stari statute bete.

la fel de alandala, briza trece-acum,

trezeste ochi uscat si ma intorc din drum.

urlete de lupta in pas de defilare,

prost animal ce sunt, graba de fata mare.

uitasem glasul meu, pamant de unde vin,

perfectul tau cel simplu m-alinta simplu, lin.

ma vad din nou pe mine, parca in oglinda,

luat chiar pe de-antregul... da-n forma feminina.

e putin ciudat, parca vobesc cu mine,

unde tac buzele mele, vorbesc totusi prin tine...

prima seara dar parca de o viata,

rasete asemeni... ca piticii nostri joaca.

e bine ca mai stiu, ca inca ma cunosc,

si potolesc devreme, pornitul haiducesc.

sa mai vorbim putin, din pas sa zabovim,

si la o adica dara, poate putem sa fim.

Despartiri .

Despartiri .

Vine un moment cand cineva tre sa plece,

Lcrimi calde pe obrazul mult prea rece.

Urasc acel moment, mi-arata ca inca sunt om,

Ca inca pot sa simt, inca sunt chestii ce m-ating... si dor.

D-aia cand tre sa plec, o fac aiurea si dispar,

Fara sa anunt, nu-mi place sa zic pa.

Amintirea mult prea dulce, iute e umbrita,

Un scurt la revedere... si-o voce tremuranda.

Momente multe, sute... prin gari am fost silit,

Sa simt prin ochii lor, cum e sa fi ranit.

Doar daca ai iubit, inim-are lacrimi,

Viata toata-i zero si-ncepi ca sa te macini.

La fel cand e adio, ultim scump salut,

Cand viata e pe duca si tu la pat statut..

Zambete sa fie si povestiri hazlii,

Nu lacrimi acre si plansete de vii.

Unii ma injura, altii ma-nteleg,

Raman acelasi om si cand va fi sa plec.

Vesnic realist, constant zambind prea sters,

O sa dispar deodata , neschitand vreun gest.

Vroiam sa nu mai scriu ...

Vroiam sa nu mai scriu ...

Vroiam sa orbesc mut, sa nu mai scriu,

Sa nu mai pictez minti in ceas de gand tarziu,

Sa tac si sa raman din nou  vechi cuvant pe limbi,

Ca tot ce misca-n jur defapt, e mort si suferind.

Prea obosit de aceleasi inceputuri,

Prea tavalit sa vreau sa ma mai scutur,

Prea treaz pentru lumea asta oarba,

Prea sictirit mi-e pulsul, sa vrea ca sa mai bata.

Dar foaia mi-e prea draga si vesnic ea m-ajuta,

Stie sa-mi vorbeasca cand restu-i in deruta.

La fel si creionul, curge lin pe vers,

Dans incet in doi, m-opreste calm din mers.

O lumea doar a mea unde nu fug dupa control,

Jocuri de cuvinte ca parteneri in zbor,

Simbolic prin adn, ma-nteleg putini,

Totul e perfect, asa cum mereu tind.

Degeaba vreau si le arunc departe,

Doar ele ma cunosc si m-ating in toate.

Stiu cand vreau sa taca si cand sa imi vorbeasca,

Cand sa ma lase singur si cand sa ma rapeasca.

Asa ca nu mai tac, m-apuc sa scriu din nou,

Scuze pentru absenta, sunteti al meu ecou.

Uitasem cine sunt, ca-mi place vinul sec,

Celor ce m-ati facut sa scriu din nou, va sincer multumesc !

nu-mi da Soarele

nu-mi da Soarele

nu accept sfaturi sau vreo vorbă dacă nu-i bună,

ce dacă tu-mi dai Soarele când eu vreau să stau pe Lună?

și spui că încerci, că depui mult efort,

vrei să m-ajuți să zbor când eu prefer să-not...

sfaturi și idei se contrazic până să fie spuse,

dorinț-ascunsă de schimbări și stări deloc promise.

aceeași poveste cu actrița schimbată la pauza,

prea multe îneputuri te dau spre menopauză.

și lumea la fel, se-nghesuie la sfaturi,

că o sa fie altfel, că o sa-ți stea alături.

învață s-asculți și să rumegi mult până deschizi gura,

ca să mă-nțelegi, întâi alungă-mi ura.

în fața faptului concret, majoritatea-s mici,

că au trăit frumos, n-au în ochi cicatrici.

e logic să fi prea rar înțeles de oameni,

nu-ți simt trăirea, te cred comun ca ei, că suferi.

nu e suferință, bate-n dezamăgire,

când primul strop de lumina pâlpaie-n sclipire,

cand de prea mult timp aceeași poveste falsă,

cum că vine timpul și o să dai d-aleasă.

aștepți de prea mult și-necepe să nu-ți mai pese,

când o retrăiești la infinit, doar că alte fețe.

d-aici vine motivul ce întristează pe mulți,

că vreau doar cu natura, singur printre munți. 

Primavara

Primavara

zapada e timida in colti de primavara,

aproape de solistiu, incepe sa dispara.

bradutul costumat, acum se strange singur,

se dezbraca-ncet, si-n padure-si muta cuibul.

suflete de oameni, legate d-efemer,

triste-s parca toate, ca azi nu mai e ieri.

parerile de rau, ar vrea ca sa reziste

dar viata prinde tot, nu pot ca sa persiste.

iarba-ntinereste, ca sa vesteasca pasul,

copacii infloresc, ca sa primeasca nasul.

e sarbatoare mare, peste tot in jur,

nunta in natura, ospat de bun augur.

vestiti pentru promptitudine, ei s-arata primii,

neam de ghiocei, duc bucurii la inimi.

in ordine batrana dar nu ca si nevoi,

incep sa se trezeasca neamuri vechi si noi.

lautari goniti de alb, se vad la rasarit,

a plecat nebuna si se intorc grabit.

apa iarasi rade, nu mai sta rece, suparata,

prieten ii e soarele, nu mai sta incordata.

vantul e iarasi bland, i-a trecut necazul,

primise o gluma proasta si n-a intors obrazul.

acum uitati de toate, ca doar e sarbatoare,

petreceti cu toti, cat sunteti in stare...

abstinenta .

abstinenta .

de ceva zile ma abtin sa zic, sa scriu ceva,

prea mult urat si gol ar fi in vorba mea,

ca ma uit in jur si incet toate se sting,

dispar sau se duc unde nu pot s-ating.

de ce sa fugi cand habarnai unde ti-e locul,

sa te pierzi in cautari, tu nici macar nu stii ce cauti...

subconstient constient ca viata-ti e scurta,

o iei la galop cu destinatie necunoscuta.

si-ti schimbi dorinta la sfert de ceas,

asteptarile in functie de ce-a ramas in pas,

nemultumirile iti echilibreaza gandul,

ca nu stii ce-ti doresti si asta-ti seaca suflul.

de ce si la ce bun sa stau sa pun pe foaia goala,

vreun gand sau sfat si sa mi-l lasi sa moara ?

de ce sa scriu ce-n interior a fost pictat cu greu,

si sa-l reduci la un banal pastel de iarna timpuriu?

de o sa-ndrept creionul putin spre foaie,

o sa-si spuna oful cu vorbe arzatoare,

o sa pun iarasi pauze prin cititoare pulsuri,

lacrimi in colt de ochi si solitar d-apusuri.

nu pot sa ma mint cand totul se vede clar,

aproape toti sunteti pierduti si va mintiti in zadar.

asa ca o sa ma abtin in continuare,

o sa ma bucur prin cei ce traiesc adevarata fericire.

ce daca...

ce daca...

ce daca o iubesti dar nu puteti fi impreuna,

ce daca zilele se duc fara vreo veste buna,

ce daca auzi ca leacul ti-a iesit,

cand tu fara sa vrei, nu ratezi un rasarit ?

ce daca stii ca secunda nu se-ntoarce,

ce daca vrei sa poti sa crezi ca ai ce face,

ce daca esti rece dar inima buna,

cand pleoapele-ti sunt tari si soare da s-apuna?

ce daca ai strans prea putin frumos si e tarziu,

ce daca sa vorbesc cu mine, numai eu mai stiu,

ce daca ai strans din dinti sfaturi bune... si le dai,

cand cei la care tii prea rar asculta vorbe tari ?

ce daca ai vrea sa schimbi ceva in lume,

ce daca majoritate sunt prea saraci in glume,

ce daca te nasti talent si mori necunoscut,

cand o viata avem si o traim tacut, intr-un sistem corupt?

ce daca iti pui in noapte intrebari bune,

ce daca anumite raspunsuri incita la spume,

ce daca in jur ochi se-nchid continuu,

cand pacea ti-o gasesti intr-un trai mai simplu?

si ce daca scriu si pentru multi nu e talent,

ce daca tu canti si ei spun ca nu ai deloc voce,

ce daca esti diferit si privit de prostime aiurea,

pastreaza-ti coloana, pasul, sensul si atitudinea !

lucruri frumoase

lucruri frumoase

am capul pierdut in ultima vreme, aproape irecuperabil,

ca au inceput din nou sa vina toate si nu mai sunt capabil.

erau vremuri cand le asteptam cu drag ca eram in forma,

dar timpul trece peste toti iar vointa mea-i in coma...

lenea e totala, simplific aproape totul,

scopul ii e sclav bland si-i intareste moftul.

oase obosite si iz puternic de negare,

dorinte si vise uitate in lunga detasare.

intrebari tot mai dese ca se vede-n ochi,

de unde golul asta, pe unde-mi suflet zbori.

ca nu stiu fericire, ca o piatra sunt,

si zambesc prea rar... deseori prea scurt.

discutie veche-ncepe, acelasi scop batran,

aproape e de unspe, eu tot sclav stapan.

dar incet se pare, parca ceva bate,

simt ca-mi furnica artera, vene multe, moarte.

e prima data dup-atata timp,

am chef din nou sa traiesc, sa o fac zambind.

mi-ai gasit vointa, clar vedeam dar simplu,

acum am suflu-n ochi si parca vad mai amplu.

am lucruri frumoase ce ma inconjoara,

o sa ma bucur de ele, pana sa dispara.

timpul e parsiv cu noi si fuge tot ce-a fost,

ce nu traiesti la timp, regreti cand nu mai esti prost.

Să vină...

Să vină...

să vină nopți cu stele multe și cer senin,

să stau pe spate-n iarbă să m-alint.

să vină zile goale de vorbe și fețe cunoscute,

să fiu doar eu cu mine și cateva păsări mute.

să vină momente de bunătate-n gest și blândețe-n sânge,

să văd topul de bogați cum dau tot ce au pentru a rade.

să se inverseze clasele sociale dar cu același nivel de trai,

să vadă cei de jos că banii sunt degeaba, ceilalți cum e să nu-i ai.

să vină ziua în care să mă linișteasc-o voce albastră,

demult visată dar asteptată parcă de mai mult d-o viață.

să vină norocoasa ce a găsit cheia lipită cu gumă de buzunar,

în adâncul Mării Moarte într-o pereche veche d-ai mei șalvari.

să-mi vină din nou chef de viață și dorinta să-nvie,

stau sec de prea mult timp ca alcool-ul în cutie.

să vină motivul unui zâmbet sincer, ar fi ceva,

să vina din nou viața să dea ci nu să ia...

să vină zile când să nu mă mai rog pentru sănătate,

pentru zile mai bune sau somn de noapte.

să vină mintea înapoi tuturor, să profite că încă au zile,

să nu mai fie roboți ce-ntind o mână doar dacă apar în poze.

să vină gusturi și bucurii uitate, obligat de viață,

prețuire pentru timp și nu monede sau fațadă.

să vină că sincer, mi-e martor soarele, promit,

nu o să le trimit înapoi... nu o să le evit, nu o să le mint.

tratament în așteptare

tratament în așteptare

și cum să uit ce mi-au văzut ochii mult prea devreme,

ce mi-a simțit inima și d-aia acum nu prea mai simte.

dureri și situații ce mi-au schimbat culoarea pe dinăuntru,

oameni și suflete-mi pereche ce-au mușcat pan` a rămas doar acru...

aș vrea să pot și chiar am facut din asta scop,

aș vrea să nu mai fiu atât de rece și sec în port,

să nu mai fiu atât de aprins pe lume chiar dacă merită,

să pot să fiu nepăsător și să pun frână la replică.

să pot să scot pe gură încă un sfat bun,

ca rezultat a tot ce-am depășit pan` acum,

cândva mi-era atât de simplu să fac asta,

se pare că a venit și nașul meu... defapt nașa.

sunt trist aproape de la începuturi, fără vlagă de vis,

am fost nevoit să traiesc dar nu pentru mine, asta m-a împins,

pietre pe umeri încă am și nu sunt ale mele,

vorbe citesc prin prea mulți ochi, asta e durere...

mă dor sinapsele și demult sunt obosite,

au garda sus încă de la naștere... poate chiar de dinainte.

sunt rezultatul colțuros al trecerii timpului,

ego și caracter solid crescut de lacrimile pulsului.

prost vreau să fiu... ca să nu-mi mai pese,

orb vreau să fiu... să nu mai m-afecteze.

sa zâmbesc din orice și să am caldă vorba,

surd vreau să fiu... să nu mă mai pot certa.

Și chiar aș zâmbi...

Și chiar aș zâmbi...

Și chiar aș zâmbi... dar nu mă lasă ochii,

Prea multe hiene, șerpi veninoși și scorpii,

Prea puține suflete de păcat neatinse,

Și sunt atâtea coloane ce se lasă compromise...

Iubiri de fațadă cu scop de bordură,

Prietenii întreținute pe post de laudă,

Se cumpără orice și asta în exces,

Decența și onoarea nu fac parte din succes.

Puțini părinți ce mai primesc respect cerut,

Copii tripați pe vârstă, sex și port d-adult,

Copilă de paișpe arată ca la douăștrei,

Nu mai machiază păpuși, se machiește-n club și-n băi.

Se promovează puternic nonvalori pe sticlă,

Prostia, incultura, lipsa de moral și etică.

Tinerele talente n-au bani ca să fie auzite,

Se zbat să supraviețuiască, ajung genii obosite.

Țarani cu două clase ne fură la costum,

Țigani analfabeți, aștia ne conduc.

Pe lângă om la suferință, trec ochi nepăsători,

Te naști, te lupți ca să trăiești... și mori.

Și d-asta zâmbesc rar, sunt puține motivele,

Puține chestii bune, să-mi mângâie retinele.

Caut zone neatinse de modern și negru,

Bătrân ochi blând de om, ca să zâmbesc integru.

de timp reintregit

de timp reintregit

aceleasi idei scrise pe limbi diferite,

acelasi dor nebun ce ne joaca si le-aprinde,

secunde de contraziceri transformate in ore,

eu ca argument am viata, tu incapatanari minore.

si le lasam sa-si faca jocul ca altfel ne stau pe cap,

dar la auzul vocilor, toate limbile tac,

vorbim doi, suflet reintregit de timp,

doua bucati ce se-mbina partial perfect.

si spun partial ca nu mai sunt pe dinauntru finisat,

am multe parti lipsa sau gauri ce s-au agravat,

margini ce arata haotic, ca ritm de inima nebuna,

ca asa e cu viata, fiecare durere te curma.

la exterior e invers proportional,

m-am format mai fals si tot mai hilar,

sclipitor, plin de ironie si sarcasm,

asa potolesc ce e inauntru, prin ochi sa nu-i ard.

tu esti pura in gandire si doresti bine oricui,

ai buze inocente... ochi mari, negri si dulci.

poti sa accepti scuze, ierti fara prea mult efort,

si inca 1000 de chestii ce numai eu le stiu ca nu pot.

fara a sti, s-au facut de motive, o mie la numar,

ce ma calmeaza mereu cand iau foc sau ma supar,

si e linistea de care am nevoie, chiar de ne mai tachinam,

ma faci sa zambesc fara sa vreau, sa tac cand vreau sa zbier.